Substantivul este clasa de cuvinte care denumește obiecte, exprimă noțiuni și poate forma, împreună cu verbul, nucleul unui enunț. Este centrul grupului nominal, selectând adjuncți, între care specifici sunt determinanții și adjuncții genitivali.
Clasificări ale Substantivelor
Substantivele pot fi clasificate în mai multe moduri:
Clasificări Logico-Semantice
| Tipul de Substantiv | Definiție | Exemplu |
|---|---|---|
| Substantive Comune | Reprezintă denumiri aplicate claselor de obiecte de același fel | document, carte, femeie |
| Substantive Proprii | Denumesc obiecte individualizate, considerate izolat | Ion, Maria, Popescu |
| Substantive Concrete | Denumesc ființe, lucruri, fenomene ale naturii pe care le percepem cu ajutorul simțurilor | om, copac, cal |
| Substantive Abstracte | Denumesc concepte, produse ale minții, proprietăți ale obiectelor | bătrânețe, frumusețe, mărime |
| Substantive Animate | Denumesc numele de persoane și animale | Ion, Maria, câine |
| Substantive Inanimate | Denumesc obiecte care nu sunt vii | masă, scaun, piatră |
Clasificări Structurale
Substantivele pot fi clasificate în două categorii structurale: simple și compuse.
Substantive simple constau dintr-un singur termen sau element lexical, fie primar, fie derivat. Exemple de substantive simple includ “caiet”, “drum”, “fântână”, “Ion”, “Brașov”, “binețe”, “seriozitate”, “armonie” etc.
Substantive compuse sunt alcătuite din două sau mai multe cuvinte legate între ele, formând o singură unitate lexico-gramaticală.
| Tipul de Substantiv | Exemplu |
|---|---|
| Substantive Simple | “caiet”, “drum”, “fântână”, “Ion”, “Brașov”, “binețe”, “seriozitate”, “armonie” |
| Substantive Compuse | “miazăzi”, “binefacere”, “Câmpulung”, “bun-simț”, “câine-lup”, “viță-de-vie”, “prim-ministru”, “Eforie-Nord”, “Baia Mare”, “Mihai Viteazul” |
Clasificări Derivative
Substantivele pot fi clasificate în funcție de modul în care au fost formate.
- Substantive primare: Acestea sunt cuvinte care nu au fost formate prin adăugarea unui prefix sau sufix la un alt cuvânt.
- Substantive derivate: Acestea sunt cuvinte care au fost formate prin adăugarea unui prefix sau sufix la un alt cuvânt.
- Substantive derivate cu sufixe: Acestea sunt formate prin adăugarea unui sufix la un cuvânt de bază.
- Substantive derivate cu prefixe: Acestea sunt formate prin adăugarea unui prefix la un cuvânt de bază.
- Derivare parasintetică: Aceasta implică adăugarea simultană a unui prefix și a unui sufix la un cuvânt de bază.
- Derivare regresivă: Aceasta implică formarea unui substantiv prin eliminarea unei părți din cuvântul de bază.
- Substituție de afixe: Aceasta implică înlocuirea unui afix din cuvântul de bază cu un alt afix.
| Tip de Substantiv | Exemple |
|---|---|
| Substantive primare | “casă”, “masă”, “copil” |
| Substantive derivate cu sufixe | “copilărie” (de la “copil”), “frumusețe” (de la “frumos”) |
| Substantive derivate cu prefixe | “necunoscut” (de la “cunoscut”), “nefericit” (de la “fericit”) |
| Derivare parasintetică | “nepăsător” (de la “păsa”) |
| Derivare regresivă | “scrie” (de la “scriere”) |
| Substituție de afixe | “alergător” (de la “alerga”) |
Clasificări Funcționale
Substantive autonome constau în substantive care pot funcționa independent într-o propoziție, adică pot reprezenta singure suportul unei funcții sintactice. De exemplu, în propoziția “Mihai citește o carte”, “Mihai” și “carte” sunt substantive autonome care îndeplinesc funcțiile de subiect, respectiv complement direct.
Substantive neautonome sunt substantive care nu pot funcționa independent într-o propoziție. Ele pot fi:
- Neintegrate în structura enunțului: De exemplu, substantivele în vocativ, cum ar fi “Ioane” în “Ioane, vino aici!”.
- Integrate în structura unor unități frazeologice: Acestea sunt substantive care fac parte din expresii sau locuțiuni, cum ar fi “față” în “în fața casei”, “spate” în “în spatele școlii”, sau “lung” în “de-a lungul drumului”.
Clasificare după Declinări
Declinarea substantivelor în limba română se face în funcție de terminația de nominativ-acuzativ singular, nearticulat. Există trei declinări principale:
| Tipul de Substantiv | Definiție | Exemplu |
|---|---|---|
| Substantive de Declinarea I | Majoritatea feminine, terminate în -ă, -e, -a | mamă, casă, fată |
| Substantive de Declinarea a II-a | Masculine și neutre terminate în consoană, în –u, -u, -i, -o, | cal, pom, parc |
| Substantive de Declinarea a III-a | Masculine, feminine și neutre terminate în -e | vulpe, floare, frate |
Flexiunea substantivului
Substantivul în limba română are trei categorii gramaticale: genul, numărul și cazul. Genul este o trăsătură inerentă și fixă a substantivului și nu constituie un criteriu de flexiune, întrucât substantivul nu are forme distincte opozabile pentru marcarea genului. În schimb, numărul și cazul sunt categorii flexionare.
Genul substantivului
În limba română, substantivele pot avea trei valori de gen: masculin, feminin și neutru. Deși nu există o corespondență perfectă între genul natural (al obiectelor) și genul gramatical, se constată o anumită adecvare a unuia în raport cu celălalt.
În cazul substantivelor care denumesc obiecte animate, genul gramatical corespunde categoriei sexului (masculin/feminin). În cazul obiectelor inanimate, substantivele care le denumesc se repartizează pe genuri gramaticale, după alte criterii, apărute în cursul evoluției limbii, genuri care pot fi masculine, feminine sau neutre.
Numărul substantivului
Numărul este o categorie gramaticală care indică dacă un substantiv este singular (denumește un singur obiect) sau plural (denumește mai multe obiecte). În limba română, numărul se marchează prin desinențe specifice pentru singular și plural.
Cazul substantivului
Cazul este o categorie gramaticală care indică funcția sintactică a unui substantiv în cadrul propoziției. În limba română, există patru cazuri: nominativ, acuzativ, genitiv și dativ. Fiecare caz are forme specifice pentru singular și plural, și pentru fiecare gen.
Determinarea substantivului
Determinarea este o categorie gramaticală care indică dacă un substantiv este definit sau nedefinit. În limba română, determinarea se marchează prin articol, care poate fi definit (indică un obiect anume, cunoscut) sau nedefinit (indică un obiect oarecare, necunoscut). Articolul se așază înaintea substantivului și se acordă cu acesta în gen, număr și caz.
